DIN SERIA POZNE BY SOPHIA MARIA CRUCERU…

Aseară, cu soaţa, pe la cumpărături.

Îi sună telefonul, era maică-sa. Adică soacra mea. Mi-o dă mie la telefon. Măi, să fie! Ce o avea să-mi comunice soacra? Că, de obicei, vorbeşte cu Cristina.

S- a stricat televizorul! Nu ştiu ce să-i fac, sunt doar purici pe ecran! Păi, de ce? Păi, a luat Sophia telecomanda şi s-a tot jucat cu ea! A băgat-o în gură, a butonat şi… n-a mai mers televizorul!”

În mijlocul magazinului, mă apuc să râd pe rupte! Se uita lumea la mine ca la urs. În fine, trec peste comicul de moment şi încerc să-i rezolv problema femeii. Să n-o las în întunericul… necunoaşterii.

Şi mă apuc să-i explic pe ce butoane să apese, ce meniu şi ce setări să aleagă. Evident, femeia, soacra, în acest caz, face parte din specia „homo atechnicus”. Adică n-are nicio treabă cu tehnologia, cu aparatura electronică, cu laptop-urile, tv-urile şi alte alea.

Rezist eroic timp de 10 minute, perioadă în care cea de la capătul firului, soacra, nu reuşea să priceapă ce şi cum. După 10 minute, clachez, însă şi zic: „Închide-l şi cu asta basta! Uitaţi-vă şi voi pe pereţi o oră, până ajungem noi acasă! Să vă fie învăţătură de minte să nu-i mai lăsaţi copilului telecomenzile!

Acestea fiind zise, tragem două învăţăminte în urma acestei păţanii: soacra nu trebuie să mai lase telecomanda, vreodată, la îndemâna Sophiei, iar eu trebuie să iau lecţii de implementare a know- how-ului tehnic către „afoni”.

PRIMA PĂPICĂĂĂĂ! ŞI NICI N-A DAT PREA MULT PE LÂNGĂ!

Ca să mai destindem atmosfera apăsătoare a unei societăţi în criză de vreme şi de vremuri, iată o făţucă tare dulce!

E Sophia Maria, uşor uimită de blitz-ul aparatului foto, dar foarte încântată de prima ei păpică solidă! E mare, deja, aş putea spune! A trecut de la lăpticul exclusiv la pasta de rădăcinoase (morcov, ţelină, pătrunjel), o dată pe zi!

Se pare că i-a şi plăcut foarte mult! Ar fi trebuit să mănânce doar vreo două- trei linguriţe, dar, de la prima masă, a cerut cel puţin cinci! Azi, a ajuns chiar la zece!

În plus, după cum se observă pe baveţică, nici nu a vrut să irosească prea multă păpică, aşa că a băgat totul la ghizdănel.

De preparatul mâncării s-a opucat mămica ei, care a avut mari emoţii să-i fiarbă bine legumele, iar, de partea de confort, mama mămicii, care a făcut-o pe „fotoliul” pentru puştoaică.

  

 

SÂC!!! INCONŞTIENT, DAR NU PREA!

01

Chiar am o dimineaţă tare bună! Citeam presa pe net şi, în Cancan, hop articol cu mine! Ne-au prins joi seara, toată familia, în mall. Big deal!

Titlu: „Dan Cruceru, un tătic inconştient! Şi-a scos fetiţa de nici trei luni la mall”. Vă explic şi ce căutam acolo puţin mai jos.

Ce m-a bucurat, însă, a fost reacţia cititorilor. Nu ştiu dacă aţi observat postările cititorilor în tabloide, în general. Cele mai multe comentarii sunt denigratoare la adresa personajelor din ştire. Ba îi înjură, ba că sunt urâţi, ba că maică-sa, ba că taică-su etc. Până la urmă, internetul este un spaţiu  care îţi asigură anonimatul şi poţi refula în voie. N-am nimic împotrivă.

Ei, de această dată, toată lumea ne-a sărit în apărare, mai ales mămici, evident. Asta pentru că toată lumea îşi scoate copiii afară din casă chiar şi până într-un an din diferite motive: fie că nu au cu cine să-i lase, fie că nu au încredere în bone, fie că nu-şi permit, fie că sunt panicoşi şi nu vor să-i scape din privire şi multe altele.

Aşa că, dragi cititori ai Cancanului, ţin să vă mulţumesc din suflet pentru comentariile voastre! De această dată. Bine, îl exclud, totuşi, din această mulţumire pe un postac care a ţinut neapărat să se ia de „mama”!

Să vă explic, însă, ce căutam noi acolo, la mall. Din când în când, cu supravegheatul micuţei ne mai ajută mama Cristinei, adică SOACRA. Femeia, însă, are şi ea familia ei în Galaţi şi nu poate sta tot timpul cu noi. Aşa că, în această săptămână, Cristina a fost paznic unic la bebe. Mai apăream şi eu pe acolo, dar, din enşpe motive, mai răruţ.

Şi ce-mi vine mie ideea, joi seara, când mă întorceam de la muncă? Hai să o scot pe Cristina în oraş, să-şi mai limpezească şi ea creierii. De Sophia, am eu grijă, o pun în port- bebe şi ne descurcăm.

Dar unde să le duc? Păi undeva unde să fie mai aerisit, mai liber, fără prea multă lume, fără spaţii mici şi ultrapopulate de oameni, potenţial virusaţi! Şi da, oameni buni, joi seara, mall-ul este locul perfect pentru asta! Nu sunt mulţi clienţi, sunt spaţii largi, este cald, nu umbli cu copilul în frig,  nu e fum de ţigară. E BINEEEEE!!!

Tocmai de aceea le-am dus acolo! Ne-am plimbat pe galerie şi, la final, am luat ceva de mâncare la pachet. Nici măcar la cozile de la mâncare nu a stat copilul! A stat doar Cristina, iar eu am dus-o pe Sophia, într-un loc mai retras, lângă lifturi!

Una peste alta, nu vreau să mă justific în faţa acestor acuze, pentru că ştiu exact cât de mult îmi iubesc fetiţa, dar, pot fi acuzat de orice, mai puţin de INCONŞTIENŢĂ!

P.S.: Marţi, Cristina are de dezbătut un proiect foarte important în Parlament: un proiect de lege, care îi aparţine, COMBATEREA VIOLENŢEI DOMESTICE! Dacă soacra nu reuşeşte să ajungă la Bucureşti, Sophia va asista, ATENŢIE! ŞOC ŞI GROAZĂ!!!, la prima ei dezbatere din comisie. ASTA DA INCONŞTIENŢĂ!

POSTITURILE, SALVAREA DIN BUIMĂCEALĂ!

În ultima vreme, suntem tot mai obosiţi. Noaptea dormin puţin, ziua suntem agitaţi şi nu avem timp de somn. Mă refer aici la toţi cei trei membri ai familiei, inclusiv la Sophia Maria. Cum colicii sunt la ordinea zilei, în această perioadă, sărăcuţa se chinuieşte şi ne chinuieşte.

În fine, consecinţele oboselii au început repede să apară. De exemplu, uit tot mai multe lucruri. Uit să opresc încălzitorul de biberoane şi ne e teamă că voi da foc la casă, uit să scot tomberonul cu gunoi ca să-l golească cei de la Rebu, uit să cumpăr anumite lucruri, uit, uit, uit…

Aşa că, exasperată de „uitucul” pe care îl are acasă, Cristina a găsit soluţia salvatoare: postiturile. Scrie tot pe ele, le înnoieşte în fiecare zi şi funcţionează!!! Chiar dacă le văd mai târziu, mă conformez şi rezolv solicitările scrise pe ele.

La voi cum e? Folosiţi postiturile ca să nu uitaţi? V-aţi umplut casa de ele sau aveţi alte metode împotriva uitării? 

 

LA MULŢI ANI, SOPHIA!

Astăzi, împlinim o lună. Spun „împlinim” pentru că toţi trei sărbătorim câte ceva.

Pe de o parte, noi, părinţii, o sărbătorim pe Sophia Maria. Azi împlineşte o lună de viaţă.

Apoi, ea, micuţa, ar trebui să fie bucuroasă că este un copil sănătos, vesel, care are părinţi dedicaţi, atenţi şi iubitori. Sper să aprecieze mai târziu! 🙂

Si, nu în ultimul rând, noi, părinţii, sărbătorim o lună de când a început noua noastră viaţă! Pentru că da, este o nouă viaţă! Mai grea, mai plină, dar neînchipuit mai frumoasă. Fiecare zâmbet al fetiţei, fiecare strângere a degetului părintelui în mânuţele ei, fiecare mililitru de lăptic băut, chiar şi fiecare pampers schimbat, toate acestea ne umplu inimile de bucurie. Un sentiment care apare doar odată cu micuţul tău şi pe care îl înţeleg doar cei care sunt părinţi.

Cum a trecut această lună? Extraordinar de repede! Parcă ieri, le scoteam pe Cristina şi pe Sophia din maternitate. Parcă îmi şi pare rău cât de repede au trecut aceste 30 de zile. Nu am fost tot timpul în prezenţa celor două şi mi se pare că am pierdut momente importante, care nu se vor repeta. Compensez, însă, cu serile dedicate integral lor: pupici, alinturi- pentru amândouă, băiţă, masaj şi cocoloşeală specială- pentru Sophia.

Nu în ultimul rând, vreau să vă mulţumesc vouă, cititorilor acestui blog. Tot azi, „căsuţa” mea virtuală a împlinit patru luni. Şi asta doar datorită vouă, familia mea virtuală, aceşti părinţi, fraţi, surori, veri, care mă citiţi, care mă felicitaţi, care mă încurajaţi sau care mă criticaţi în tot ceea ce scriu. Vă mulţumesc tuturor şi „LA MULŢI ANI!”.

SARMAUA, O MARE DILEMĂ!

Cum vă spuneam zilele trecute, mă ocup de organizarea botezului micuţei Sophia Maria, adică fetiţa mea.

Printre numeroasele dileme apărute, una pare să mă agaseze cel mai mult: să fie sarmale în meniu sau nu? 🙂

Îmi doresc un botez elegant şi tineresc, în acelaşi timp. Vor veni, însă, şi persoane mai… „mature” şi mă gândesc că ele vor vrea să guste şi din bucate tradiţionale. Aşa că a apărut această dilemă: SARMAUA!

Ce să fac? Voi ce ziceţi? Daţi-mi o mână de ajutor! Cu sau fără sarmale în meniul de botez?

 

LA MULŢI ANI, MĂRIILOR!

La mulţi ani, dragi Mării, Măriuci, Mariene sau dragi bărbaţi care purtaţi prenume de acest gen. La mulţi ani, tuturor! Ştiu că vă urez cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată! Am şi eu sărbătoritele mele: mama, micuţa Sophia Maria şi Ioana, colega! Aşa că le doresc şi lor un sincer „La mulţi ani!”. Merită din plin!

ÎMI PUN CENUŞĂ ÎN CAP!

Sophia cu tati

Retractez tot ce am spus despre urarea „Să-ţi trăiască fetiţa!” şi îmi cer scuze tuturor celor pe care i-am jignit, enervat sau deranjat cu postarea de acum câteva zile.

Nu am să dau foarte multe detalii, dar, de curând, mi-am dat seama că aceasta este cea mai frumoasă urare posibilă. Să-ţi trăiască fetiţa/ băieţelul este singurul lucru pe care ţi-l doreşti. Asta deşi trăim în secolul XXI şi medicina a avansat enorm faţă de momentul în care a apărut această urare.

Din păcate, chiar şi acum, pot apărea momente critice în care poţi simţi că îţi pierzi copilul şi că, pur şi simplu, eşti la mila lui Dumnezeu.

Aşa că revin şi le mulţumesc din suflet tuturor celor care mi-au adresat urări, indiferent de forma lor. Sunt gânduri de bine şi cel care le primeşte este obligat să se bucure că cineva şi-a întrerupt activitatea cotidiană şi i-a spus câteva cuvinte din suflet.

Încă o dată, mulţumesc şi să-mi trăiască fetiţa!

VIAŢĂ DE TĂTIC! ACUM E VIAŢĂ!

Dacă mai era nevoie, vă informez pe toţi că, de luni, sunt tătic. Între timp, au trecut şase zile minunate, cele mai frumoase din viaţa mea. Mi-am ţinut fetiţa în braţe, am hrănit-o, am alintat-o, am schimbat-o, i-am făcut băiţă. Totul cu mari emoţii provocate de teama de a nu o „strica”, după modelul păpuşilor din plastic. Ne-am descurcat, însă, de minune şi suntem toţi trei tare fericiţi.

Chiar acum sunt lângă pătuţul ei, o privesc şi nu-mi vine să cred că e a mea! Că eu am contribuit la realizarea acestei făpturi perfecte. Zâmbeşte! Ştiu că e, mai degrabă, un zâmbet instinctual şi nu-mi este adresat. Totuşi, mă gândesc că, dacă zâmbeşte, este sănătoasă şi se simte minunat, iar acest lucru mă face şi pe mine să zâmbesc, să fiu fericit.

Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune adresate atât pe facebook, cât şi pe blog. Îmi cer iertare că v-am răspuns atât de târziu, dar, credeţi-mă, am fost… puţin ocupat. Pur şi simplu, nu-mi venea să mă despart de bebe. Şi, după cum vă povesteam, nici acum nu o fac. Scriu de lângă ea.

S-a trezit în mine un sentiment pe care nu l-am trăit vreodată. Nu ştiu dacă pot să-i spun încă sentiment patern, dar este ceva foarte puternic. Ceva care mă face fericit, dar, în acelaşi timp, gelos, posesiv. E a mea şi nu vreau să o împart cu nimeni! Poate doar cu maică-sa, dar asta pentru că trebuie să mănânce si micuta. Sunt atât de gelos, încât, i-am schimbat şoseţelele (vezi foto). Cristina îi pusese o pereche pe care schimba „I love mama”. Şi eu i-am scos una şi mi-am pus şi eu cu „I love papa”, deşi mi-e teamă că mesajul se referă doar la mâncare! 🙂 Oricum, iată că fetiţa noastră a ajuns să poarte şoseţele diferite!

Mă opresc din scris pentru că mă cheamă datoria. Trebuie schimbate nişte scutece! 🙂 Pentru informaţii suplimentare, găsiţi două reportăjele mai jos! Sper că nu v-am plictisit prea tare cu gândurile mele, dar asta mă preocupă cel mai mult acum. Pe cei care spun că i-am plictisit, deja, cu acest subiect, îi rog să aibă răbdare, voi reveni şi cu alte subiecte. Promit!


Dan Cruceru este tatal unei fetite de nota zece – VIDEO pe www.acasatv.ro


Dan Cruceru si-a dus fetita acasa pe www.acasatv.ro