CONCURS: CEA MAI HAIOASĂ PĂŢANIE DIN VIAŢA TA MERITĂ UN MAGNET!

MINCIUNI PESCĂREŞTI, MĂIESTRII CU SCHIURILE ŞI… POVEŞTI DE AMOR!- GABRIELA TICU IA PRIMUL MAGNET

IATĂ PĂŢANIILE EI HAIOASE, TEXTUL ÎI APARŢINE INTEGRAL.

„Cea mai haioasa intamplare?  Mie mi-au venit mai multe prin cap… asa  ca o sa-ti  trimit mai multe intamplari 🙂

Va place sa pescuiti? Mie da, dar numai daca prind si peste. Vacantele de
vara mi le petreceam la tara la bunici, unde am facut multe nazbatii
impreuna cu Adrian. Casa bunicii era aproape de raul Ramnicu Sarat, chiar
unde se forma si o cascada, iar in zilele foarte calduroase pestele la
cascada sarea in aer. Mi-am luat cu Adrian sacul (sacul fiind un bat lung de
vreo 2 m, care in capat avea o plasa rotunda) si am plecat la prins peste. A
fost cea mai norocoasa zi a noastra, am prins o galeata de 10 kg de peste (clean, mrene), dar noi nu stiu daca am mancat un peste ca l-am impartit pe
tot. Acum eu stiu ca este greu de crezut ca doi copii au prins o galeata de
peste cu sacul, dar asa este, de prietenii care stiu povestea am fost
sfatuita sa nu mai zic asta… dar eu o spun si Adrian poate confirma.
Alta amintire de la pescuit o am din Delta. Acum 5 ani de zile, prima oara
in Delta.Toata lumea era la pescuit, numai eu mai smechera am vrut sa arunc cu undita de pe ponton. Am aruncat undita, aveam un fel de bat pe care am sprijinit-o,eu m-am asezat pe scaun si am inceput sa vorbesc la telefon, nu am mai auzit zgomotul clopotelului ca a tras pestele, conversatia mea era mai captivanta. Imi amintesc ca am vazut cum undita a cazut pe ponton, de acolo in Dunare si eu ma uitam cum undita mea se ducea pe apa. Nestiind sa inot nu am sarit dupa ea, doar am strigat dupa ajutor, iar un domn care avea grija de barci a sarit in apa dupa undita mea. Dupa cateva minute a revenit cu un pui de somon in jur de 700 g. Normal ca toata lumea a ras de mine…cate persoane mai stiti sa le fuga pestele cu undita ?

Alta intamplare este de acum  2 ani la  ski  🙂
Era intr-o zi de  duminica acum  vreo 2 ani de zile, afara era un pic de
zapada, am vazut la stiri ca in Predeal se schiaza m-am hotarat sa merg la
ski. Am fost curajoasa ca in iarna respectiva nu  mai schiasem, doar cu un
an inainte am fost si am luat cateva ore cu un monitor si eu am tinut minte ca stiu sa schiez… M-am echipat si m-am oprit la Predeal, lume multa,
muzica , zapada… o atmosfera vesela, placuta. M-am dus la centru de
inchiriat schiuri (mi-au dat iar baietii o pereche de schiuri foarte alunecoase :P) si de acolo directia teleski. Am stat cuminte la rand, m-am
prins de teleski si am aterizat in varful partiei Clabucet….de aici incepe distractia. Am o intrebare pentru voi… Schiatul nu este ca mersul pe
bicicleta? Eu cred ca nuuuuuu 🙂 Cand am ajuns sus pe partie, am  vrut sa
dau drumul la teleski, normal ca am cazut (inca nu reusesc sa ma dau de pe
teleski fara sa cad), ca sa ma ridic a trebuit sa imi dau schiurile jos si de aici incepe munca mea. Am privit partia, oamenii skiau si abia asteptam sa pornesc si eu ca ei. Am vrut sa imi pun schiurile, mi-am bagat piciorul in primul schi (la propriu….mai tarziu si la figurat :P), totul ok , dar cand sa il bag si pe al doilea nu am putut, aluneca piciorul cu schiul in picior si uite asa m-am chinuit aproximativ 20 de min, cand cu un picior cand cu altul. Intr-un final glorios reusesc sa fiu cu schiurile in picioare si pornesc pe partie in jos. Aici surpriza….nu mai stiam sa schiez …si am venit mai mult rostogolindu-ma. Iar povestea dat schiuri jos, ridicat, chinuit sa le iau in picioare, iar de-a dura. Stau si ma gandesc ca poate e prea abrupta partia pentru mine, ma trantesc cu fundul in zapada si analizam ce este de facut. Ma uit de un instructor de ski, dar in varful partiei nici unul liber, atunci ajung la concluzia decat de-a rostogolul mai bine cobor fara schiuri in picioare. Eram singura persoana care cobora pe partie cu schiurile pe umar, nu va mai spun ca toata lumea se uita la mine. Dupa o ora si ceva a reusit si eu sa ajung la baza partiei foarte dezamagita ca nu mai stiu sa schiez, dar fericita ca s-a terminat aventura mea din ziua respectiva.

Alta intamplare mai amuzanta este de acum vreo 12 ani de zile… cu primul
meu sarut 🙂
Daca tot este inceputul m-am gandit sa va povestesc despre primul sarut. Probabil ca o sa spuneti ca sunt ciudata, poate ca sunt sau mai bine spus am fost o ciudata la momentul respectiv. Eram in clasa a XII-a in vacanta de Paste, la tara impreuna cu tatal meu. Bunicii mei fiind din acelasi sat la o distanta de 2km intre ei stateam cand la bunicii din partea mamei, cand la cei din partea tatalui. In vacanta respectiva am ales sa stau la cei din partea tatalui, era acolo si un verisor de aceeasi varsta cu mine, el avea prieteni care il vizitau si implicit ne intalneam, jucam carti, table, mergeam la pescuit impreuna cu ei. Fiind vacanta erau multi tineri in vizita la bunicii lor, iar seara ne adunam si stateam la povesti. Intr-o seara am stat la povesti cu niste tinere domnisoare sa le spunem asa, care erau in scoala generala si imi povesteau de prietenii lor de la scoala, de intalnirile lor, care baiat saruta mai bine, si m-au intrebat si pe mine despre prietenul meu. Eu fiind in clasa XII-a mi-a fost jena sa recunosc ca sunt o salbatica, ca nu am nici un prieten si ca nu m-am sarutat niciodata am inventat o minciuna pe moment ca sa nu ma fac de ras, dar in acel moment m-am hotarat ca trebuie cat mai urgent sa ma sarut si eu, ca sa intru in rand cu lumea. Am ales un prieten de al varului meu, era frumusel, de aceeasi varsta cu mine, parea persoana perfecta, dar in mintea mea erau tot felul de conversatii, daca are dantura urata, daca ii miroase gura, daca mi se face rau …si multi de alti de daca. Eram intr-o zi cu verisorul meu si cu baiatul ales pentru sarut, am jucat carti, am povestit, nu mai stiu cum am adus conversatia la subiectul dantura, si stiu ca m-am trezit ca ma uit in gura lui daca are carii… va jur ca am facut acest lucru. Cred ca am fost multumita de ce am vazut, ca sambata seara la discoteca (care era in curtea bunicii) am stat impreuna cu baiatul, l-am invitat EU la o plimbare, ne-am uitat la stele (imi amintesc ca a cazut o
stea, iar eu mi-am pus dorinta sa ma sarute) si ne-am sarutat :)). Nu am
pastrat legatura cu el, m-am intors acasa la Brasov foarte vesela ca m-am
sarutat…cred ca eu, Alina si Mirela eram singurele fete din clasa care nu
ne sarutasem niciodata… probabil ca eram in stare sa dau si un anunt, stiu doar ca am fost foarte mandra.”

Gabriela a câştigat un magnet de frigider „cu mândrie românească”. Dacă vrei şi tu unul, îmi trimiţi o întâmplare haioasă din viaţa ta pe mailul de blog sau la http://dancruceru.ro/concurs-cea-mai-haioasa-patanie-din-viata-ta-merita-un-magnet/. Scrie frumos, corect gramatical şi eu îţi public articolul în calitate de „Invitat special” pe blogul meu.

Baftă!

CONCURS: CEA MAI HAIOASĂ PĂŢANIE DIN VIAŢA TA MERITĂ UN MAGNET!

Aveţi aici 10 magneţi de frigider pe care vi-i ofer din toată inima. Sunt de la marea noastră, nişte bărcuţe, ca să încercăm să ne aducem şi noi aminte că suntem… români.

Tot ce trebuie să faceţi este să-mi scrieţi, în detaliu, cea mai haioasă întâmplare din viaţa voastră. Vreau să râdem copios împreună!

Îmi scrieţi istorioarele şi eu vi le public şi vă numesc „INVITAT SPECIAL”. Adică vă dau şansa să aveţi şi voi un mini-blog, aici la mine.

Ce ziceţi, vă băgaţi? Cred că merită să-i faceţi şi pe alţii să râdă de păţaniile voastre amuzante!

AM DAT ÎN MINTEA COPIILOR!

Pozele astea reflectă munca noastră de aseară. Am început să învăţăm să colorăm!

Nu Sophia Maria, ci noi, părinţii ei. Asta pentru că pitica are nevoie de exemple, are nevoie să-şi dezvolte imaginaţia şi îndemânarea cu cariocile. Deja, tânjeşte după „operele” altor copii şi vrea să facă şi ea.

Aşa că noi trebuie să-i arătăm cum se face… o pisică, de exemplu. Evident că nu ştiam nici noi cum se desenează aşa ceva. Aşa că… „youtube- search- cum se desenează o pisică”. Asta am făcut noi aseară, după ce a adormit Sophia. Ne-am făcut temele pentru azi.

Dacă eu mă mai „maimuţăresc” uneori, nu mă aşteptam să facă asta şi Cristina. Ea e o femeie foarte serioasă, văzută de unii drept „zgripţuroaică”. Şi, totuşi, aseară, acasă, în familie, a dat în mintea copiilor. De dragul ei, a Sophiei, pe care o iubeşte enorm, imposibil de redat în cuvinte. A învăţat şi a desenat până i-au ieşit două pisici adorabile.

Tu ce ai făcut pentru copilul tău în acest sens?

LA MULȚI ANI, MARIA!

Știu că marea sărbătoare a Sfintei Marii este pe 8 septembrie și că, astăzi, nu prea se urează „La mulţi ani!”, dar nu mă pot abţine.
Asta pentru că, anul acesta, pentru prima oară, am două Mării de sărbătorit, în familie: mama şi Sophia Maria.
 
La mulţi ani, dragele mele! Să fiţi sănătoase şi fericite pentru totdeauna!
La fel vă doresc şi vouă, celor care astăzi vă sărbătoriţi numele! Maria, Mariana, Marian, Mărioara, Maricica, Marin şi orice alt nume derivat!
La mulţi ani!

CE MĂ ENERVEAZĂ: OMG! I SPIC ONLI INGLISH!

Mesaj pe facebook al unei dudui: „I’m so hot today!”. Păi să se ducă să se răcorească în gârla noastră autentică, de pe Dâmboviţa. Sau să se ducă în… pădure, vorba bancului!

Fraţilor, chiar am uitat limba română?! Chiar nu mai ştim să spunem „mulţumesc”, „la revedere” sau „te iubesc”? Doar în engleză mai ştim să vorbim?

Serios, acum. Am început să mă enervez cumplit pentru că toate „pisili”, de la pseudo-vedete, la anonime, au împânzit facebook-ul cu englezisme. Bine… un fel de englezisme, pentru că 90% din cuvinte sunt scrise incorect gramatical, iar despre frazare… nici nu mai vorbim.

Şi chiar nu înţeleg fenomenul! Pe bune, foloseşti limba engleză în conversaţie dacă vorbeşti cu un străin, înţeleg asta!

Dar, pe facebook, tu, mioriţă autentică până în măduva oaselor, vorbeşti tot cu bârsane. Da! Să fim clari! Doar prietenii tăi sunt tot români! Ce naiba, doar nu avem mia de prieteni americani! COME ON! 🙂

DE CE AŞ REGRETA TRECUTUL?

Am primit un mesaj de la o cititoare a blogului, în care îmi spunea că ar da orice să mai trăiască măcar o zi din perioada copilăriei, de pe la 9- 10 ani. Îmi spunea că n-a fost niciodată mai fericită ca în acea perioadă.

Sunt de acord cu ea că, atunci când eşti mic, eşti foarte fericit. Este şi normal mai ales că nu ai griji. Te joci, te distrezi, mai şi înveţi puţin şi cam atât. De restul au grijă părinţii, evident.

Şi, totuşi, eu nu aş da timpul înapoi. Toate momentele frumoase, dar şi toate cele triste m-au făcut ceea ce sunt astăzi. Şi, chiar dacă, uneori, mi se pare că nu am timp, că sunt copleşit de treburi, astăzi, mi se pare că sunt cel mai fericit. Astăzi, am o familie frumoasă, un copil superb, sunt sănătos şi am o carieră. Astăzi, îmi este cele mai bine.

Aşa că de ce aş vrea să dau timpul înapoi? Nu am regrete. Niciodată nu am avut, chiar dacă nu am fost aşa de fericit ca azi. Asta pentru că întotdeauna am preferat să fac lucruri, acţiuni, decât să regret că nu le-am făcut.

Tu ce regrete ai? Ai vrea să dai timpul înapoi ca să mai trăieşti în trecut sau ca să-ţi schimbi vreo decizie?

 

AROME DE NEUITAT

Noi, bărbaţii, nu ne pricepem la arome, la mirosuri. În cel mai bun caz, putem face distincţia între mirosul unor ciorapi murdari şi al unor şosete curate.

Eu, unul, nu aş putea să-ţi spun cu ce parfum te dai, dacă e dulce sau proaspăt, dacă el conţine lavandă, iasomie sau alte plante.

Totuşi, sunt câteva arome care îmi vor rămâne mereu în memorie, pe care le simt chiar şi acum în nări, când mă gândesc la ele. De la cozonacii aburinzi făcuţi de mama în copilărie, la mirosul pielii fetiţei mele.

În primăvară, când am fost în Sevilla, am întâlnit un miros la fel de memorabil, unic în lume. Acum, am descoperit o serie de fotografii de acolo şi vreau să vi le arăt şi să le comentez.

Este vorba despre un amestec ciudat, aparent, dar senzaţional odată ce îţi pătrunde în nări: flori de portocal, flori de lămâi şi tămâie! Toate acestea, în acelaşi timp, într-o combinaţie absolut surprinzătoare, plăcută şi memorabilă. În acea perioadă, portocalii şi lămâii erau şi înfloriţi şi cu fructe, în acelaşi timp. În plus, mirosul de tămâie era peste tot în oraş, pentru că era săptămâna de dinaintea Paştelui Catolic, o săptămână a procesiunilor religioase.

Tu ai simţit vreodată o astfel de aromă? Care este aroma pe care nu poţi să o uiţi vreodată?

PRIMA DRAGOSTE! AMORURILE SOPHIEI MĂ ÎNGROZESC DEJA!

La mare, Sophia Maria a avut prima ei… dragoste. S-a împrietenit atât de tare cu un băieţel, încât au plâns unul după celălalt.

Şi are doar 11 luni! Vă daţi seama?! Pe mine, deja, mă îngrozeşte precocitatea aceasta a copiilor. Mai ales că sunt tată de fată!

Vă daţi seama ce e în sufletul meu? Şi eu m-am îndrăgostit prima oară de timpuriu, pe la 3- 4 ani, dar nici aşa!

Sper, totuşi, ca atunci când va fi vorba de ieşiri cu vreun iubit, să fiu suficient de deschis la minte. Sper să înţeleg că sunt etape şi etape şi că domnişorica trebuie să găsească în taică-su şi un prieten, nu doar un părinte.

Sper să mi-o apropii atât de mult, încât să vină să-mi spună totul, să nu cumva să ajungem la ruptura dintre generaţii.

Off, Doamne! Ce greu va fi! Mă gândesc foarte serios să-mi iau câteva pistoale! Aşa… preventiv… pentru vreun dobitoc care va vrea să profite de fiică- mea!

Voi când v-aţi îndrăgostit prima oară?