O seara rece ca temperatură dar foarte caldă în suflete.
Cuvintele sunt de prisos. În acele momente, suntem fericiţi!
Pe voi ce vă face fericiţi?
Fericirea o găsim în lucruri aparent banale!
Răspunde
Arhive etichetă: familie
Sunt cel mai fericit(ă) la….
Completaţi voi propoziţia.
În cazul meu, cel mai fericit mă simt la… mare. Pe nisip, fie el şi plin de scoici. Dar…. cu Sophia. Făcând castele de nisip, fugărind baloane de săpun şi bălăcindu-ne în apă.
Sub atenta supraveghere a „inspectorului” Cristina, însă. Ea e responsabilă de protejarea Sophiei împotriva razelor soarelui şi de… „outfitul” de plajă al piticei. 🙂 Că nu poţi să mergi aşa la plajă, îmbrăcată cu ce-ţi pică din dulap. Trebuie să fie o domnişoară cochetă tot timpul, chiar şi pe nisip!
TU unde te simţi cel mai fericit?
POVEŞTI DE LA MARE 3: NO COMMENT! DOAR DRAGOSTE, APĂ ŞI NISIP!
Vă las să vă bucuraţi alături de mine de inocenţa acestor poze. E vorba de dragoste în cea mai pură formă. În plus, nisipul şi apa ne-au făcut cei mai fericiţi părinţi. Alte cuvinte sunt de prisos!
V-au plăcut pozele? Vă aştept comentariile.
VACANŢĂ, STAI CĂ VIN!
Astăzi este ultima zi de muncă din următoarele două săptămâni. Adică, de mâine sunt în CONCEDIUUUUU!
Aşa că vă pup şi vă transmit toate gândurile mele bune. Vă plâng de milă celor care nu vedeţi prea curând concediul şi mă alătur vouă, celor care petreceţi, deja, la soare.
Prima săptămână am să o stau. STAT! Atât. Stat dintr-ăla până la limita plictiselii. O săptămână întreagă doar cu familionul.
Următoarea, tot cu familionul. Dar la MAREEEE! Sophia va intra pentru prima oară în mare şi va călca pentru prima oară pe nisipul litoralului românesc. Da, românesc. Nu pentru că n-ar fi condiţii mai bune în alte părţi, sunt sigur de asta. Este, însă, cel mai aproape şi încerc să nu-mi chinuiesc copilul cu drumul. Ori cu avionul, ori cu maşina, undeva în altă ţară. E prea mică pentru un drum lung.
Aşa că, de mâine, vă invit să vă bucuraţi alături de mine, să vă relaxaţi. Eu, cu siguranţă, asta voi face.
Voi aţi intrat, deja, în concediu? Unde vă duceţi vara asta?
STOP! IA O PAUZĂ! RESPIRĂ! ADU-ŢI AMINTE CĂ IUBEŞTI!
Muncim, muncim, muncim. Alergăm, alergăm, alergăm. Ne zbatem, dăm din coate, ne certăm, ne supărăm, uităm.
Uităm de lucrurile cu adevărat importante. Uităm de clipe. De acele secunde, de „banalităţile” care ne fac cu adevărat fericiţi.
Spune „STOP!” măcar o dată în zi. Opreşte-te şi priveşte în jur! Priveşte-ţi soţul, iubitul, soţia, iubita. Spune-i „Te iubesc!”. Simţi deja asta, dar uiţi mereu să o spui. La fel şi ea sau el. Sunteţi prea ocupaţi cu lucruri mai „importante”.
Priveşte-ţi copilul! Îţi zâmbeşte şi momentul ăsta este magic, este tot ce contează, de fapt, în viaţă. Zâmbetul lui de copil inocent şi fericit, care n-are nevoie de lucruri materiale scumpe, ci doar de atenţia ta.
În ultima vreme, am uitat şi eu. Am uitat că, de fapt, sunt foarte, foarte fericit. M-am lăsat purtat de tornada asta, care înseamnă evoluţie profesională şi financiară, de scandalurile cu zugravii, de multe, multe lucruri „importante”, şi am uitat. Am uitat să le spun minunilor mele că le iubesc.
Ieri, măcar ieri, am spus, însă, „STOP!”. Ieri, am împlinit eu 31 de ani, dar, mai important, am împlinit trei ani de căsnicie. Aşa că, măcar ieri, am lăsat goana zilnică şi am respirat. Mi-am scos soţia în oraş, am luat cina doar noi doi, ne-am adus aminte cât de fericiţi suntem împreună. Azi, dimineaţa ne-am petrecut-o în trei. Cu Sophia Maria, fiinţa care ne împlineşte. Doar noi trei. Ne-am pupat, ne-am drăgălit, ne-am adus aminte cât de fericiţi suntem împreună. Nu ne-am stresat că trebuie să plecăm la serviciu, că trebuie să alergăm, să ne zbatem.
Le-am făcut şi o mică şedinţă foto ca să ne aducem aminte mereu că, în seara de 12 iunie şi în dimineaţa de 13, am fost fericiţi. Cei mai fericiţi!
Acum, alergăm iar! Şi mâine vom face la fel! Dar promit că voi încerca să spun „STOP!” cât mai des de acum încolo. Măcar şi pentru câteva secunde pe zi. Pentru că merită! Merită să iubeşti şi să arăţi că iubeşti! Merită să fii fericit!
Tu când i-ai spus ultima oară că îl/ o iubeşti? Când te-ai bucurat ultima oară de zâmbetul copilului tău fără a fi stresat că eşti ocupat? Sfatul meu este să te opreşti chiar acum din ceea ce faci şi să le spui celor dragi că-i iubeşti! Acum! Ca să fii, la rândul tău, fericit!
DIN SERIA POZNE BY SOPHIA MARIA CRUCERU…
Aseară, cu soaţa, pe la cumpărături.
Îi sună telefonul, era maică-sa. Adică soacra mea. Mi-o dă mie la telefon. Măi, să fie! Ce o avea să-mi comunice soacra? Că, de obicei, vorbeşte cu Cristina.
„S- a stricat televizorul! Nu ştiu ce să-i fac, sunt doar purici pe ecran! Păi, de ce? Păi, a luat Sophia telecomanda şi s-a tot jucat cu ea! A băgat-o în gură, a butonat şi… n-a mai mers televizorul!”
În mijlocul magazinului, mă apuc să râd pe rupte! Se uita lumea la mine ca la urs. În fine, trec peste comicul de moment şi încerc să-i rezolv problema femeii. Să n-o las în întunericul… necunoaşterii.
Şi mă apuc să-i explic pe ce butoane să apese, ce meniu şi ce setări să aleagă. Evident, femeia, soacra, în acest caz, face parte din specia „homo atechnicus”. Adică n-are nicio treabă cu tehnologia, cu aparatura electronică, cu laptop-urile, tv-urile şi alte alea.
Rezist eroic timp de 10 minute, perioadă în care cea de la capătul firului, soacra, nu reuşea să priceapă ce şi cum. După 10 minute, clachez, însă şi zic: „Închide-l şi cu asta basta! Uitaţi-vă şi voi pe pereţi o oră, până ajungem noi acasă! Să vă fie învăţătură de minte să nu-i mai lăsaţi copilului telecomenzile!„
Acestea fiind zise, tragem două învăţăminte în urma acestei păţanii: soacra nu trebuie să mai lase telecomanda, vreodată, la îndemâna Sophiei, iar eu trebuie să iau lecţii de implementare a know- how-ului tehnic către „afoni”.
CEL MAI IMPORTANT MOMENT AL FAMILIEI CRUCERU! VARIANTA VIDEO
MARE OM, MARE CARACTER
Poate pentru mulţi dintre voi, Cătălin Zmărăndescu este doar o „brută”. Un colos de om care nu ştie să facă altceva decât să se bată.
Eu l-am cunoscut, în urmă cu vreo doi ani, la o filmare. M-a impresionat din prima clipă. Este un om cu un suflet mare. Un suflet la fel de mare ca partea lui exterioară.
Este foarte prietenos, comunicativ şi sensibil. Da, poate vi se pare şocant: Zmărăndescu- sensibil!
Credeţi-mă, aşa este! Foarte puţini oameni m-au impresionat din acest punct de vedere. Eu nu comentez aici problemele lui cu justiţia sau toate scandalurile în care s-a băgat sau a fost băgat.
Dar când vine vorba despre copiii lui, despre familia lui, situaţia se schimbă radical. Cand vorbeşte despre ei, i se umplu ochii de lacrimi. Priviţi!
PS: Probabil, acum, Cătălin este foarte supărat pe mine pentru că i-am arătat sufletul publicului larg. Trebuie să înţeleagă, însă, că am făcut-o pentru că m-a impresionat! Şi sunt convins că, prin asta, va impresiona pe toată lumea.